Visul American – Work and Travel
“Dacă ai în jur de 20 de ani și ești student, este esențial să știi ce urmează să-ți spun în continuare :
-
- Nu aștepta să te angajezi abia după ce termini facultatea – s-ar putea să te trezești atunci că nu vei mai pleca de pe poziții de egalitate cu restul colegilor care au știut că trebuie să adune ceva experiență încă din timpul anilor de studiu.
-
- Dacă vrei să călătorești, acum ești la vârsta perfectă pentru asta– mai târziu vor apărea și alte responsabilități în viața ta, iar vacanțele nu vor mai fi exclusiv după cum ți le imaginezi.
- Acum este momentul să începi să faci bani – ca până să devii complet independent de părinți, să știi sigur că ai învățat “metoda”.
- Ești la vârsta la care trebuie să înveți – da, știu că faci asta de când ai intrat pe băncile școlii, dar eu acum îți spun despre un altfel de învățat. Trebuie să înveți să te descurci singur. Nu te mai așteaptă mama cu masa pusă la prânz, nu te mai așteaptă tata să te ia din gară când te întorci din vacanțe, nu mai are grijă sora ta mai mare de tine când ieșiți în club.
Ai prins ideea, ești la vârsta la care trebuie să zbori. În ce direcție este, desigur, alegerea ta.
Eu pot să-ți spun o variantă care să bifeze tot ce ți-am explicat mai sus. Programul Work and Travel în America, oferit de CND Vacanțe Speciale – o variantă de vacanțe speciale pentru studenți.“
Semnat: Work and Travel Vacanțe Speciale
Mă uitam cu o privire tâmpă în telefon încercând să înțeleg ce am citit. Deci acum era momentul în care trebuia să se întâmple ceva în viața mea și eu încă nu realizăm asta? Mă pierdusem în gândurile mele…examenul la civil, lucrarea la procedură, licența de anul viitor. Când să mai ai timp și de visat?
Tramvaiul rece și aproape gol mă ducea acasă, ca de obicei, vinerea la 8 seara. Terminasem cu examenele parțiale, așa că, deși eram frantă de oboseală, eram mulțumită. Nu numai că am scăpat, dar am scăpat cu bine.
Priveam prin geamul aburit al vagonului și-mi imaginăm cum ar fi dacă afară aș vedea altceva.
Zgârie norii, milioanele de lumini care acoperă clădirile și luna. Ajunsesem pe stradă mea. Am plătit și am coborât. Taximetristul era un turc pe la vreo 30 de ani care se mutase în New York acum 5 ani. M-am mirat că după accent nu mi-aș fi dat seama – vorbea perfect engleza aia pe care o auzeam prin filme. Și avea și așa un aer de …new yorkez, deși eu încă habar n-aveam ce presupunea asta.
Oprisem în fața unor trepte din piatră roșcată, cu o balustradă lată și masivă care le încadra. În capătul scărilor, ușa înaltă și grea, din același material ca balustrada, tocmai ce se deschidea. O mulatră superbă își scotea la plimbare cățelușa. Mi-a zâmbit în timp ce eu le-am făcut loc să treacă și am rămas câteva minute în prag, uitându-mă după ea.
Asta a fost prima amintire cu locul care urma să devină casa mea pentru următoarele 3 luni și ceva. Venisem în State cu Work and Travel prin CND Vacanțe Speciale să lucrez ca asistenta unui editor de la o revistă online de succes și să văd lumea. Aveam o listă la mine cu tot ce se putea vizita și planul pe care mi-l făcusem de acasă, ca să mă asigur că voi avea timp să pot bifa tot ce trecusem în ea.
Aveam așteptări mari de la vara care tocmai începea: să cunosc lumea, să înțeleg civilizația asta aflată la aproape 8000 de kilometri distanță de casa mea și la care până acum puteam numai visa.
În casă cu mine mai locuiau încă 4 fete – 2 surori din Maroc care studiau arhitectură în Paris, o tipă care era în anul 2 la o secție de design vestimentar de la o universitate din Italia și o fată din Atena. Ea se afla aici pentru a doua vară, așa că ne puteam baz că ne va explica, pentru început, cum stă treabă.
Prima săptămâna la job a fost ireală și, deși lucram de dimineață până seara, parcă nu mă mai puteam sătura. Mă simțeam ca într-unul din filmele la care mă uitam când eram în România, tocmai ca să înțeleg cât mai mult din lumea asta.
La etajul 36 la care lucram eu erau 4 birouri mari, de manageri, și un spațiu deschis, cu mai multe birouri mici, care le unea. Katy, șefa mea, o asiatică mignona pe la vreo 40 de ani, stătea în unul din birourile mari, iar biroul meu era fix lângă al ei, în colțul din dreapta. Eram o echipă de 30 de oameni pe care Katy o coordona, iar jobul meu presupunea să o ajut să facă asta.
Nicio zi la noul job nu era la fel cu următoarea. Uneori ieșeam împreună cu echipa la masa de prânz la un restaurant chinezesc, undeva la câteva străzi de clădirea în care lucram. Clădirea era în vestul Manhattan-ului, iar firma noastră avea ultimele 3 etaje de la ea. Să va explic cum se vede orașul de la fereastra mea?
În primul week-end am avut o petrecere la firmă – pe terasa de pe acoperiș – pentru că se aniversau 15 ani de când se lansase și în online Revista. Aici a fost prima data când i-am văzut și ascultat pe cei de la Thirty Seconds To Mars live, și pot să va spun că Jared Leto arăta și mai wow decât în filmele în care juca.
Cea mai frumoasă amintire din seara aceea a rămas însă momentul în care Alicia Keys ne-a cântat „New York” la pian, împreună cu orchestră Filarmonicii din Viena. Erau acolo oameni de pe toate continentele și toată lumea aplauda. În grupul din departamentul meu eram 3 români – eu și un cuplu care se mutase acolo din România exact în perioada în care se lansase Revistă. Pe lângă colegii americani, mai aveam câțiva francezi, o tipă din Malta, una din Japonia și o doamnă din Serbia.
Diminețile la cafea se lungeau de fiecare dată cu povești pe care fiecare dintre noi le avea. Eu le-am povestit despre cum coacem noi cozonaci și facem sarmale de sărbători în România și desigur, despre Dracula, de care câțiva dintre ei știau câte ceva. M-au întrebat mai multe și despre Simona, care se pare că e foarte cunoscută în America de când a întrecut-o pe Serena, așa că, pe tema asta, chiar am avut cu ce mă lăuda.
Următorul week-end, eu împreună cu colega mea de cameră, studenta din Grecia, am plecat să explorăm orașul. Chiar dacă mai mult eu aveam ce vizita, ea mă însoțea în calitate de ghid și pe alocuri mai completa lista cu ce nu apucase să viziteze nici ea.
Ne-am cumpărat un city pass cu 98 de dolari care includea accesul la vreo 20 de atracții turistice de prin tot orașul și de pe toată insula.
Prima pe lista mea a fost Empire State Building. Știți melodia aia „Empire state of mind”? Ei fix starea aia ți-o dă clădirea asta. Este printre cele mai înalte clădiri din lume din cel mai mare oraș din SUA – New York. Una din cele 7 minuni ale lumii moderne, a început să fie construită, simbolic, în una din cele mai importante sărbători ale americanilor – pe 22 ianuarie 1930, de St.Patrick ‘s Day. Ironic e că, așa departe de casă cum eram, Europa mă „urmarea” prin lume. Empire State Building a fost construită de trei mii și ceva de imigranți, majoritatea din Europa. A fost prima clădire din lume cu mai mult de 100 de etaje (are 102 etaje) și are o punte de observație în aer liber și propriul cod poștal.
Statuia Libertății este un cadou făcut de Franța Statelor Unite ale Americii cu ocazia aniversării a 100 de ani de la câștigarea independenței. V-am spus eu că Europa mă urmărea până aici, în portul Liberty Island din New York? La construirea ei a lucrat inclusiv Gustave Eiffel, cel care a realizat Turnul Eiffel al francezilor, statuia fiind un simbol al Americii și al libertății.
Ne-au trebuit 5 ore să terminăm de vizitat și admirat cele 2 obiective, așa că ne-am îndreptat spre Times Square cu gândul să mâncăm ceva. Numai că, ajunse acolo, aglomerația și forfota ne-au facut să uităm de ce am venit. Ne-am cumpărat repede ceva de mâncare din mers și ne-am oprit pe Broadway unde se juca piesa “Aladin”.
De acolo am plecat la MoMa. Pentru cei care aud prima dată, MoMa sau Museum of Modern Art din New York este cel mai important muzeu de artă modernă din lume. Acesta a fost fondat de celebra familie americană Rockefeller (o familie de nemți care au emigrat în America și s-au îmbogățit din afacerile cu petrol) și deține peste 200.000 de opere de artă, incluzând picturi celebre de Picasso și Van Gogh, sculptură, arhitectură, film, fotografie sau design.
Ziua era pe terminate și cheful meu de a explora cât mai mult din oraș ne făcuse să ajungem la Muzeul 9/11 aproape de închidere, doar că aici voiam neapărat să merg. Muzeul a fost construit exact pe locul pe care s-au aflat cel 2 turnuri gemene, la 13 ani după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. În muzeu sunt expuse o parte din scările pe care a încercat să coboare prima echipă de pompieri ajunsă la locul atentatului în dimineața zilei de 11 septembrie, o autospecială și multe fotografii făcute în acea zi.
Dacă nu ar fi început să plouă torențial pe la 8 seara, probabil că ne-am fi oprit și în Central Park – locul de joacă al new-york-ezilor – să ne plimbăm desculți prin iarbă. În drum spre casa noastră din Brooklyn am traversat unul din cele mai vechi poduri suspendate din SUA – Brooklyn Bridge.
Când am ajuns acasă nu-mi mai simțeam picioarele de la cât am mers, dar eram așa de entuziasmată, că parcă îmi părea rău că trebuie să dorm. M-am întins în pat gândindu-mă că dacă adorm repede trece timpul fără să-l simt și se face repede a doua zi ca să pot pleca din nou prin orașul magic, la pas.
O voce subțire și ascuțită se auzea din spatele meu strigându-mă nefamiliar. “Domnișoară, am ajuns la capăt. Coborâți?” Când am deschis ochii, eram înapoi în tramvai. Umărul în care mă sprijinisem când am adormit mă înțepa dureros și aveam mâinile înghețate.
Era iarnă, într-o seară de vineri, și mă întorceam de la facultate. M-am uitat cu ciudă la vatmanul care mă strigă „Mai aveam de vizitat Marele Canion și San Francisco și Cascada Niagara.” i-am spus în timp ce mă ridicam.
Am plecat spre casă pe jos. Aerul înghețat de februarie mă trezea și până acasă mă dezmeticisem de tot. A fost un vis – Visul american. Am redeschis e-mailul primit de la CND Vacanțe Speciale pe care-l citisem și în tramvai.
„Daca ai în jur de 20 de ani și ești student, este esențial să știi ce urmează să-ți spun în continuare…”
Dar eu știam deja ce urma și știam și ce îmi doream: voiam în America! Iar Programul work and travel mă va ajuta să ajung acolo.
Articol redactat pentru proba 18 a concursului SuperBlog 2017.
