Telecredit – Filmul unui împrumut

Un împrumut până la salariu poate fi uneori zâna bună care te salvează – Un film după o poveste adevarată.

Dacă te regăsești în categoriile de mai jos, atunci această poveste este și pentru tine :

Celor care NU s-au născut pe un munte de bani.

Celor care NU au moștenit o avere de la bunici.

Celor care se trezesc în fiecare dimineață să meargă la job și care stau zilnic în trafic ca să ajungă acolo.

Celor pentru care ziua de salariu este cea mai așteptată zi din lună.

Celor care joacă la loto, dar încă NU au câștigat.

Celor care își cumpără televizorul în rate.

Pentru majoritatea oamenilor de rând.

Bogăția este la fel ca frumusețea – relativă, deci apreciată diferit. Perspectiva din care privești și așteptările sunt cele două coordonate care te influențează atunci când îți formezi o părere despre asta.

Uite un exemplu:

În 2017, salariul minim pe economie, în România este de 1450 de lei, adică echivalentul a circa 315 de Euro. În Portugalia salariul minim este de 650 de euro, în Slovenia 805 euro și în Spania de 826 de euro. Începi să te enervezi nu?

În Marea Britanie salariul minim pe economie este de 1.397 de euro, în Franța, 1.480 de euro, Germania, 1.498 de euro, iar în Luxembourg – 1.999 de euro. Da stiu ! Acum ești revoltat.

Ce-ai zice însă dacă ți-aș spune că :

La un salariu de 1450 de lei pe lună, câștigi în medie circa 9 lei pe oră, în timp ce un angajat obișnuit din Ghana câștiga pentru același timp 0,17 lei.

Cu un salariu de 1450 de lei pe lună, câștigi 17.400 de lei pe an, în timp ce unui angajat din Zimbabwe i-ar trebui 8 ani că să câștige aceeași sumă.

Cu un salariu de 1450 de lei pe lună ar trebui să muncești cam 15 minute că să câștigi contravaloarea unei cutii de cola, pe când un angajat din Indonesia muncește 4 ore pentru cola aia.

Salariul tău lunar ar putea plăti salariile dintr-o lună pentru 31 de medici din Kazakhstan.

Te simți un pic mai bogat acum?

Dacă vreodată se întâmplă să ajungi într-un impas din cauza banilor, să recitești povestea mea ca să știi cum să te ghidezi.

În anul acela toamna aproape că nu mai venise. Canicula din august se transformase brusc pe la mijlocul lui septembrie într-o iarnă timpurie. Prea timpurie pentru planurile pe care mi le făcusem și bugetul pe care-l calculasem.

Programasem o revizie tehnică la mașină la salariul din octombrie, dar temperaturile scăzute aproape îmi dublaseră facturile la căldură. Plus zăpada. Cum să ningă la început de octombrie în România? Păi acum îmi vor trebui și roți. Astea erau trecute în bugetul din noiembrie.

În week-end trebuia să fac un drum până la Brașov pentru o nuntă. Cu make-up-ul scăpasem ieftin că o aveam pe sor-mea cu mine care chiar se pricepe la asta. Vreo 200 de lei salvați. Vorba vine salvați, că i-am „sacrificat” pe coafat.

Plus manichiura, o rochie de petrecere și alți pantofi. Nu mă plâng, chiar e ceva de bucurat, dar, de când am slăbit, tot investesc în haine noi, ca să am cu ce să mă mai îmbrac.

Când am ajuns noi la restaurant, mare parte din invitați erau deja adunați. Atmosfera era plăcută și relaxată și deocamdată cam toți stăteam pe la mese așteptând deschiderea serii cu dansul mirilor.

La masa mea era cea mai mare zarvă și veselie. Ne adunasem toată gașcă din facultate și erau cu noi câțiva colegi pe care nu-i mai văzusem de câțiva ani. Toată lumea făcea schimb de numere de telefon, trimitea cereri de prietenie pe Facebook sau se poza.

Recunosc că de obicei sunt sufletul petrecerii – sau cel puțin lumea de prin facultate așa își amintea. În seara asta însă eram stresată rău și chiar nu mă puteam relaxa. În gând mi se derula aceeași lista pe care n-o puteam rezolva. Mașină de reparat, cauciucuri de iarnă de cumpărat, factură la gaz de achitat.

Pe Cristina n-o mai văzusem fix din ziua în care susținusem examenul de licență. După facultate eu m-am mutat în capitală, iar ea a dat la un master în Cluj. Facebook n-avea, așa că în toți anii ăștia singurul mod în care am mai comunicat au fost telefoanele date sau primite pe la aniversări sau sărbători importante, dar și alea scurte că nah, e perioada în care îi suni pe mulți.

Cristina era o fire retrasă și mai mult zâmbea decât participa la toată agitația și veselia de la masa noastră. Probabil tot de asta a și observat că nici eu nu prea mă distram.

Sunt sigură că, dacă nu m-aș fi trezit cu ea lângă mine la masă, nici nu i-aș fi povestit despre problema mea. Nu mai eram așa apropiate ca în trecut și oricum nu-mi stă în fire să îmi spun of-ul prin vecini. Văzuse însă ce căutam pe net pe telefon: „credit urgent” și m-a întrebat direct dacă am nevoie de bani.

M-a surprins așa mult de cred că m-am și bâlbâit un pic când am răspuns că da. Gata, faptul era consumat, așa că nici n-am mai încercat s-o dreg:

Da, am nevoie de vreo 500 de lei urgent pentru că mi s-a stricat mașină. Doar că salariul îl iau abia pe 25, adică peste fix 20 zile. Încerc să găsesc o soluție.”

Nu părea deloc mirată, era cumva mai mult concentrată. A schimbat însă brusc subiectul și eu m-am bucurat că am scăpat rapid de momentul ciudat care se crease. Eram dispusă să vorbesc despre orice altceva.

Am povestit despre cum e la jobul meu, despre cât de aglomerat e Clujul și despre blog. Am aflat atunci cu mirare că, deși nu prea socializa în online, blogul meu îl citea. Voia să știe cine m-a ajutat să-l fac și cât m-a costat. Am râs. „Eu m-am ajutat. Nu e chiar foarte complicat”.

Discuția cu Cristina a continuat toată seara, și tot așa am aflat că o colegă de serviciu de la ea căuta un web-designer pentru site-ul unei afaceri pe care abia o începea.

Lunea următoare am primit un e-mail cu o solicitare:

Buna ziua,

Am primit adresa dvs de e-mail de la cunoștința noastră comună, Cristina. Vă rog să-mi comunicați în ce măsură sunteți disponibilă, în perioada următoare, pentru o colaborare în vederea creării unui site de prezentare pentru o cafenea din Cluj.

Aștept răspunsul dvs cât mai curând,

M.

Luni seară lucram deja la site. Când vine vorba de web-design, nu mai simt nici oboseală. Căutam pe net teme de WordPress potrivite pentru o cafenea, plug-in-uri interesante de instalat și imagini pentru site.

Pe unul din site-uri mi-a sărit în ochi o reclamă roz „Credit online – 0% Dobândă pentru primul credit accesat!”. În mod normal nu m-aș fi complicat să citesc mai mult, pentru că numai gândul că trebuie să alerg după adeverințe m-ar fi speriat. Plus că mie banii ăia mi-ar fi trebuit acum, nu peste o săptămână sau cât dura în mod normal până se aproba un credit.

În reclamă însă scria clar: „Imprumut rapid – banii ajung la tine în timp record”. „Ia hai să vedem cât de rapid e acest timp record.” mi-am spus și am completat formularul online.

Mi-am văzut apoi de munca mea până noaptea târziu. Site-ul trebuia să fie gata într-o săptămână, așa că după job lucram cât de mult rezistam. A 2-a zi nici n-am auzit alarma. M-am trezit din instinct, cu vreo jumătate de oră mai târziu decât trebuia. Am sărit la dulap să iau repede de acolo orice mi se potrivea.

Dar culmea, azi nimic nu mi se potrivea. Știți cum e regula aia nescrisă, că fix atunci când te grăbești cel mai mult sunt toate împotriva ta? Ei exact asta pățeam – nicio haină nu-mi mai venea. Aveam un dulap plin de haine cu 4 numere mai mari decât mi-ar fi trebuit.

V-am spus, de obicei asta nu mă deranja, dar acum fix asta mă întârzia. „Trebuie să scap cumva de toate hainele astea pe care nu le mai port.” m-am gândit în timp ce ieșeam grăbită din scară.

Mai toate hainele erau faine și multe din ele nici nu fuseseră purtate, numai că îmi erau mari. „Un shop my closet” m-am gândit, amintindu-mi că văzusem asta undeva la o bloggerita de fashion pe care o urmăream. Pe Facebook toată lumea vinde câte ceva, așa că eu de ce n-aș încerca?

Pe la 10 dimineață primeam notificarea prin SMS și pe e-mail că împrumut fără garanții pentru care aplicasem cu o noapte în urmă fusese aprobat deja, iar după confirmarea mea banii erau virați în contul personal. „Shop my closet” a devenit de atunci un eveniment regulat la mine pe blog, iar cafeneaua din Cluj de unde vă scriu acum are azi atât de mulți clienți, încât sunt sigură că masa la care stau am primit-o doar pentru că eu sunt cea care s-a ocupat de site-ul online pe care își promovează acum afacerea.

Articol redactat pentru proba 11 a concursului SuperBlog 2017.

Adaugă un comentariu

Leave a Reply

Close
%d bloggers like this: