Secretele succesului în afaceri

E liniște, iar printre jaluzelele trase o rază de soare îți atinge părul și te încălzește. Forfota orașului încă n-a început, iar de afară auzi acum în surdină doar câteva triluri ale vestitorilor primăverii care abia începe. Azi pare că va fi o zi frumoasă și productivă. 

Un sunet ascuțit de metal te smulge însă din visare. Se aude din toate colțurile camerei, așa că sari din pat și alergi  la fiecare dintre alarme să le oprești. E dimineață. Te uiți la telefon, e luni și e târziu. Ai dormit prea mult. Te grăbești la duș, te îmbraci mecanic, smulgi cheile de pe masă și cobori în grabă. Ești amorțit și parcă nici nu te-ai trezit complet. Conduci letargic, te târai din mașină până în birou și cazi înțepenit pe scaun. 

E un zumzăit deranjat în jurul tău și te gândești la patul de acasă, la liniștea la care ai vrea să te întorci, dar reminderul pentru ședința de la 10 te trezește din nou. 


În sala de meeting e lumină și răcoare, și pentru că ai ajuns primul acolo, profiți de asta ca să te odihnești. Te simți mai obosit decât acum câteva ore, ești lipsit de vlagă, moleșit și complet fără chef. Tot ce vrei este să treacă ziua asta de luni mai repede să poți să dormi. 

Primii care ajung după tine în sala de ședințe sunt cei 2 favoriți din echipa de management a firmei : Ea o lady, genul elegant și simplu, s-a mutat în România acum 10 ani cu familia din Serbia. Are o față luminoasă și o privire clară, încadrată de bucle blonde și un zâmbet policos, dar subtil, care emană ospitalitate și calm. 

El – domnul Kafune – un brunet măsliniu și hot, cu un corp bine definit și un zâmbet molipsitor, jumate italian jumate brazilian, poartă tot timpul un parfum puternic care te face să întorci capul după el cand e în aceeași încapere cu tine. Atrage toate privirile, e electrizant, exuberant și te energizează. Are o personalitate puternică și tumultoasă, e carismatic și autentic, cuceritor și tonic, iar discuțiile cu el sunt intense și te binedispun.

S-au cunoscut acum 2 ani aici la birou, când La Fântâna l-au adus pe el de la Roma și l-au numit CEO pentru sud-estul Europei. Și parcă tot de atunci formează un cuplu. Nu-i vezi aproape niciodată despărțiți, iar când ești în preajma lor te binedispui. Au adus cu ei, ca de obicei, apă și cafea și un fel de energie tonică și revigorantă pe care o împart cu cei din sală. 

Ușile sălii se închid și ședința începe. Discuția curge lin, dar antrenant, subiectele de pe ordinea de zi sunt rând pe rând discutate și rezolvate. În primele 20 de minute reușim să găsim soluția pentru noul sediu al firmei pe care îl vom deschide luna viitoare. Încercam să rezolvăm asta de ceva timp, dar se pare că azi am reușit să găsim cea mai bună variantă. S-a decis suplimentarea echipei de vânzări cu încă 5 agenți, iar din graficele pe care ni le prezintă dlomnul Kafune rezultă că vânzările s-au triplat în ultimii 2 ani, de când a venit el în firmă. Toți colegii sunt mulțumiți de cifrele prezentate și încântați de rezultatul muncii lor. Împreună suntem o echipă puternică și eficientă. 

În sticla de apa de pe birou se reflectă o rază de soare care te încălzește, iar aroma pronunțată a cafelei de pe birou te energizează treptat și te ajută să te concentrezi. A fost o zi frumoasă și productivă ȘI azi. 


Articol scris pentru proba 1 : ”Cuplul” apă + cafea, element al culturii organizaționale – Spring SuperBlog 2017.

 

Adaugă un comentariu

4 thoughts on “Secretele succesului în afaceri

  • 13/03/2017 at 13:22
    Permalink

    Multumim. Echipa La Fantana!

    Reply
    • 13/03/2017 at 13:29
      Permalink

      Cu drag! 😀

      Reply
    • 14/03/2017 at 11:20
      Permalink

      Deci am un deja vu flash back smth maxim 😀 Iar afla altii inaintea mea 😀 Acum intrebam pe fb ce se intampla si unde vede lumea notele 🙂 Multumesc, am inceput bine (desi ma asteptam sa nu, pentru ca parca m-au parasit ideile bune – lipsa de antrenament din 2015 si pana acum). In alta ordine de idei, ne vedem pe 6 mai da? 😀

      Reply

Leave a Reply

%d bloggers like this: