Primul pas spre a reusi este sa indraznesti

“If you can’t beat fear, do it scared!”

“Daca nu poti sa-ti depasesti frica, fa-o speriat!”

A fost o perioada in viata mea cand numai gandul de a cumpara un bilet de avion ma inspaimanta. Eram in stare sa gasesesc cele mai ciudate alternative de a calatori, numai sa nu fiu nevoita sa pun piciorul intr-un “autobuz zburator“. Tin minte ca primele bilete de avion cumparate au fost pentru Maroc , in nordul Africii – cu aproape 2 luni inainte de data de plecare. Inca nu-mi facusem curaj sa zbor, dar ma hotarasem intr-un final, mai mult fortata de imprejurari, sa calatoresc cu avionul, pentru ca orice alta varianta de a ajunge acolo era aproape imposibila. Cautasem cam 2 saptamani curse cu autocare spre Maroc – dar toate implicau foarte mult timp pierdut pe drum (vreo 8 zile in total dus-intors), iar toti ceilalti prieteni din grup aveau deja concediul stabilit acolo si biletele cumparate. Imi amintesc ca din momentul in care am cumparat biletele au urmat cateva zile ingrozitoare, in care fie nu dormeam de stres gandindu-ma ca peste 2 luni va trebui sa zbor, fie atunci cand dormeam aveam tot felul de cosmaruri legate de zborul cu avionul. Incepusem un fel de numaratoare inversa pana in marea zi a plecarii si ma vedeam parcurgand, pas cu pas, drumul pana la aeroport, drumul pana la aeronava si drumul inapoi de la aeronava. Ultimul din cele 3 era de fiecare data parcurs in fuga si cu spaima.


Da, reusisem fara sa vreau sa-mi creez o fobie fata de zborul cu avionul si chiar fata de avioane, din cauza unei pasiuni pentru o emisiune-documentar pe care o urmarisem obsesiv o perioada, in care erau prezentate diverse accidente aviatice din istorie si cauzele acestora.

Nu am mai ajuns in acea vara in Maroc – si de atunci o vreme am si evitat sa mai caut oferte de calatorie cu avionul. Ma resemnasem oarecum cu gandul ca mai bine ratez frumusetea lumii, decat sa trec prin asa sentimente de spaima si incordare. Doar ca pe masura ce trecea timpul realizam cat de mult pierd si constientizam ca obsesia mea absurda ma facea sa imi refuz sa traiesc una din cele mai frumoase laturi ale vietii: calatoriile cu tot ce implica acestea.

Dar, pentru ca in viata nu ni se intampla numai ce programam noi sau cu ce suntem de acord, universul a gasit o cale sa ma convinga ca frica nu e un mod de a trai frumos. 

Dupa vreo 2 ani de la esecul cu vacanta din Maroc, iesisem intr-o dupa-amiaza de vara la ziua unei cunostinte, la o terasa de la mine din oras. Era foarte cald si pe la ora 14 deja devenise insuportabil sa mai stam acolo, asa ca ne-am urcat in masini gandindu-ne sa ne mutam mini-petrecerea undeva mai aproape de padure, unde sa fie mai racoare. Numai ca, in drumul nostru spre zona impadurita de la marginea orasului era si aerportul, spre care se indreptau toate masinile celor din grup. Ajunsi acolo am aflat ca de fapt sarbatorita primise cadou un zbor deasupra orasului cu un avion privat de mici dimensiuni.

Nu stiu daca de la prea mult stat in soare, de rusine fata de toti ceilalti din grup sau pentru ca eram deja pusa in fata faptului implinit am acceptat sa urc in acel avion si sa zbor, dar in acea dupa-amiaza de vara am reusit nu numai sa imi infrang frica de a zbura, dar si sa descopar ca de fapt pasiunea mea pentru avioane era mai puternica decat frica de zbor. Atat de puternica incat am acceptat sa zbor pe scaunul de langa pilot, iar timp de 45 de minute cat a durat zborul deasupra orasului, sentimentul de frica a disparut complet si tot ce am simtit a fost entuziasm si curiozitate. Auzeam in casca turnul de control transmitandu-ne coordonatele zborului, iar in dreapta mea pe geam vedeam, pe sub aripa avionului, intregul oras si toate locurile din jur.

Dupa acea experienta, primul bilet de avion cumparat a fost spre Maroc, iar de atunci am cumparat alte zeci de bilete si am zburat spre alte zeci de destinatii din lume. Am inteles in acea zi ca, indiferent de cat de lipsita de control ar putea sa mi se para uneori viata, tocmai in asta consta farmecul ei, si ca putem descoperi bucurii pe care sa nu le fi banuit vreodata, atat timp cat ne dam sansa de a fi surprinsi.

Calatoria care mi-a schimbat felul in care privesc viata nu a fost departe de casa, dar mi-a dat cea mai importanta lectie de pana acum: primul pas spre a reusi este sa indraznesti si de cele mai multe ori tot ce ne lipseste pentru a obtine ce vrem este curajul.



Nota 1: Statisticile arata ca avioanele sunt cele mai sigure mijloace de transport din lume, depasind cu mult siguranta oferita de trenuri sau masini. Conform acestor statistici, daca ar fi sa zbori in fiecare zi a vietii tale, ar trebui sa traiesti 1900 de ani ca sa ai ocazia sa te afli intr-un avion care se prabuseste.

In anul 1990 au calatorit cu avionul in America circa 500 de milioane de pasageri, pe distante de mii de kilometri , incuzand un total de 7 milioane de decolari si aterizari, in tot felul de conditii meteorologice. Pe parcursul aceluiasi an, s-au inregistrat in America 39 de victime ale accidentelor aviatice si 46.000 de victime ale accidentelor rutiere. Facand un calcul, un avion comercial cu toate locurile ocupate ar fi trebuit sa se prabuseasca zilnic pentru a egala cele 2 numere.

Asa ca daca sunteti cum eram eu inainte de acel prim zbor cu avionul, data viitoare cand va veti gandi la posibilitatea de a se intampla ceva rau in timpul unui zbor, ganditi-va mai bine la probabilitatea care exista ca acel ceva sa se intample:  100.000.000 la 1, adica 0,000014% sanse.

Nota 2: Pentru cei care isi doresc sa calatoreasca “la ei acasa”- adica in locurile din care provin conform mostenirii genetice care poate fi citita in ADN, Momondo organizeaza un concurs – “The DNA Journey” – la care daca participati puteti castiga un kit de testare a ADN-ului si o calatorie in valoare de 1500 de euro in care veti avea sansa de a vizita tarile din care proveniti.

Nota 3: Articol redactat pentru proba 16 a concursului Spring SuperBlog 2017 – “Fotografia preferata din calatorii” si bazat pe fapte si personaje reale.


Adaugă un comentariu

Leave a Reply

Close
%d bloggers like this: