Pregătiri de școală? Iată ce ghiozdan poți alege

Pregătiri de școală? Iată ce ghiozdan poți alege

Îmi amintesc cu drag de primele zile de școală! Ce emoții aveam! Ne așezaseră pe toți în șir, iar eu eram singurul copil care nu avea coleg, așa că doamna învățătoare m-a luat de mânuță și m-a însoțit până în clasă.

Primul meu ghiozdan a fost unul clasic cu două bretele de culoare maro pe care l-am purtat în clasele primare. Nu îmi plăcea foarte tare, dar îmi trebuia un rucsac cu care să pot transporta cărțile și caietele la școală, iar ai mei sigur nu mi-ar fi cumpărat unul nou dacă aș fi făcut nazuri.

Al doilea ghiozdan l-am primit abia în școala generală când treceam clasa a-V-a și era un rucsac din denim, care se strângea cu un șnur. L-am purtat până când s-a rupt, adică cu puțin înainte de începerea liceului. Dar, cel mai mult și cel mai mult, îmi plăcea ghiozdanul de școală pe care l-am primit cadou de ziua mea la 15 ani și care mi-a fost un bun camarad tot liceul. Nu pot să explic de ce îmi plăcea atât de mult pentru că nu avea un design sofisticat, ci era simplu și era verde camuflat. Sau poate mi-a făcut plăcere să-l port timp îndelungat pentru că aveam un atașament emoțional- îl primisem cadou de la nana mea.



Am cumpărat un ghiozdan Soy Luna

Ei bine, acum a venit rândul fetiței mele să meargă la școală, așadar m-am pregătit cum se cuvine din timp. Astfel, am făcut o listă de cumpărături și am inspectat puțin piața de specialitate pentru a vedea ce oferte sunt. Pe vremea mea, nici nu erau prea multe opțiuni, dar în zilele noastre, există o ofertă diversificată pe piață, așadar este imposibil să nu găsești ceea ce te interesează.

Așadar, am găsit un magazin online peste așteptările mele – și anume MyKitty – care comercializează articole variate pentru copii (ghiozdane, jucării, articole sportive sau de plajă). Pe site, poți găsi mai multe modele drăguțe, de exemplu, eu am optat pentru un ghiozdan de școală Soy Luna la un preț avantajos.

ghiozdan soy luna

Fiindcă știu că cea mică este înnebunită după acest serial, i-am făcut pe plac și i-am cumpărat ghiozdanul cu eroina ei preferată, așa că acum sunt liniștită. Școala poate să înceapă că eu am luat toate lucrurile necesare de pe lista de cumpărături, mai puțin cărțile pentru că nu știu încă ce să cumpăr mai exact.

Fetița mea s-a lăudat prietenelor de la bloc cu noua achiziție, este atât de încântată, iar eu nu pot decât să mă bucur pentru ea. În calitate de părinte, vrei tot ce e mai bun pentru copilul tău. Așa și eu mă străduiesc să îi ofer o educație aleasă și să cumpăr tot ce e mai bun. Iar dacă ești un părinte grăbit – ca și mine, de altfel, poți să profiți din plin de evoluția eCommerce-ului și să comanzi online de pe site-ul mykitty. Și ce să vezi? Nici prețurile nu sunt atât de ridicate precum s-ar crede, chiar dacă produsele sunt de calitate superioară. Alege ghiozdanele de la MyKitty!

photo: pixabay.com si mykitty.ro

 




Adaugă un comentariu

Leave a Reply

%d bloggers like this: