Love story sub papuc

Ea: Și afaaaaară “plouă plouă”
El: Sunt un pic pic, îndrăgostit.

31 martie 2017: taraaaaaam – sunete de tobă care provoacă suspans (Și gălăgie. Și deranjează vecinii.): Prietena mea se mărită azi!

Pic, pic s-a îndesit: plouă de-a binelea. Aiurea zi și-au ales: e întunecat și bate un vânt rece de zboară florile din copaci – în alți copaci. Dar știți cum e cu amintirile din album-chiar dacă nu-s, trebuie să pară perfecte. Așa că ordinul e clar: stați drepți! fiți perfecte! Rochia și-a ales-o de vreo 3 ori până s-a hotărât că asta de sirenă e ce-și dorește. E mai mult o strumpfo-sirenă. Sirenă de poliție la cum țipă.

Cred că a uitat de visul din copilărie în care se vedea prințesă la altar-așa că pentru azi s-a visat Ariel. Sirena, nu detergentul. Ariel a noastră e azi mai mult Ștrumpfița: blondă cu ochii mari, mirați, cu sprâncenele arcuite furios și buclele vălurite care îi încadrează perfect chipul sidefat-albăstriu (probabil de la nervi). A fost brunetă până azi, așa că mulți dintre nuntași nici nu mai știu că e aceeași mireasă ca aceea de pe invitații- ce-o fi făcut Bleguțul ăsta? A schimbat mireasa în ziua nunții?

Invitația la nuntă – 3D

Noi grupul de prietene din copilărie ne-am adunat de dimineață să o ajutăm. De fapt am fost adunate-convocate forțat la posturi. Am luat-o de la coafor, i-am luat buchetul de la florărie și ne-am asigurat că toate-s la locul lor-care loc se schimbă direct proporțional cu dispoziția miresei. Ne-a repezit pe fiecare pe rând, fără discriminare, cu istericale și gesticulări precipitate din mânuțele ei mici și dolofane. Mirele a fost trimis la colț, să tacă până îi vine rândul, părinții oriunde numai nu în calea ei și restul de invitați, care pe unde se poate ascunde.

Păi da, Ștrumpfița e supărată și o înțeleg de ce. Și dacă tot e să plouă în ziua nunții, atunci are și ea liber la tunat și fulgerat. Dar pentru că nunțile nu se pot amâna după cum se adună norii și nici pe Bleguț parcă nu l-ar părăsi la altar doar pentru atâta motiv meteorologic, nunta va continua. Desigur, dacă ar fi fost vreun viscol lucrurile altfel ar fi stat.

Bleguțul e un pic pus pe gânduri, se simte ca într-un film de aventură la cinema (deși e mai mult o comedie – “cine m-a pus?”), dar nu se mișcă din poziția “sub papuc” în care a fost inserat de viitoarea comandantă de trupe ștrumpfești. Deși nu se vede pe chipul lui albastru-mat, îi trec prin minte tot felul de idei: să fugă, să scape? Daaaaa, să fugă! E ultimul cavaler din vechea gardă -„Smurfs: The Lost Village” – se aude vocea naratorului la el în gânduri. Și vocea îi dă curaj. Repedeee. Gata, face planul în gând: “Alo alo, Istețule? Ajută-mă să fug“. “Bleguțule, repede, ia calul meu și du-te!” se aude ecoul Istețului la Bleguț în gânduri. “Da, du-te, eu vin din urmă cu trăsura!” se suprapune vocea Ștrumpfiței peste ecou.

Clipește de două ori speriat -“Oare m-a auzit?!“. Se lipește mai tare de peretele lângă care stă așezat – “măcar de n-ar mai ploua, poate așa s-ar mai calma și n-ar mai tuna și fulgera mireasa mea.” Zdrang. Îi zboară pe lângă ureche un pantof: Bleguțule! Ce stai așa înțepenit?! Adu-mi niște apă! Și niște calciu, și niște cremă de mâini și hai odată că leșin! Și du-te să o iei pe mama de la coafor, și pe Gina de la gară, și să lași cățelu’ la vecina. Ce ești nebun?! Vrei să-mi lași cățelu’ singur acasă o noapte întreagă?! Vrei să nu mai vin la nuntă?! Vrei să nu mă mai mărit?! Mă părăsești în ziua nunții?! Nu puteai să mă anunți din timp? Hai te-ai întors?

Bleguțul iese buimăcit pe ușă:

Nici bine nu-și aduce-aminte, cuvintele de dinainte, a și uitat de jurăminte, parcă nici bine nu se simte. Afară plouă și mai tare, Istețul îi apare-n cale: “Istețule, o întrebare: după părerea dumitale, în treburile maritale, Ștrumpfița e un dictator și eu cam sub al ei picior?”

Iar la această rugăminte, Istețul repede dezminte: “Bleguțule,  dar stai cuminte, nu da la zvonuri crezăminte, tu nu ești sub papuc ținut, ești sub întreaga industrie de încălțăminte.”


Articol redactat pe ascuns, in ziua nuntii Strumpfitei, pentru proba 10 a concursului Spring SuperBlog 2017 – “Strumpfii: Satul pierdut”.

Adaugă un comentariu

Leave a Reply

%d bloggers like this: