Dieta Dukan – Jurnal de slabit – Dukan reloaded – Ziua 1

Dupa lupte seculare care au durat 4 zile mi-am revenit 🙂 Dukan is back on. Am mai analizat, m-am mai gandit si tot la el m-am oprit. Argumentele: e flexibil, nu-mi impune ore fixe de masa, nu ma obliga sa cantaresc mancarea, nu ma infometeaza si pe deasupra ma si lasa sa beau pepsi/cola fara zahar. Asadar, nu reiau de unde am ramas ca sa nu stric cumva, incep din nou. Vointa de a incepe din nou gasesc de fiecare data, sper ca acum sa o folosesc la ceva benefic.

Am descoperit zielele acestea ceva ce eu consider esential pentru cum se va desfasura in continuare nu numai procesul de slabire dar si felul in care privesc diverse aspecte ale vietii mele in general. De fapt am inceput sa descopar si am invatat spre ce sa privesc si la ce sa fiu mai atenta. Dintre toate cauzele cunoscute pentru ingrasare am descoperit-o in final pe cea care ma afecteaza pe mine: mancatul pe fond nervos – in baza emotiilor de moment, a nervilor de moment, cel de consolare, de tratare a indispozitiilor, etc.

M-am convins ani la rand ca sunt grasa pentru ca slabesc greu, pentru ca am tot urmat diete de cand ma stiu si asta a avut ca efect incetinirea metabolismului. Si tot adunam frustrari legate de asta, de cat de greu reuseam sa urmez o dieta, de cat de putin slabeam in comparatie cu ceilalti in acelasi intrval de timp si de tot felul de alte situatii pe seama carora am pus insuccesele mele legate de slabit. S-ar parea ca problema era tot la mine doar ca la alt nivel.

Nu, nu ma ingras de la aer, un pahar de apa si un mar. De ce? Pentru ca dupa cele 3 “mese” urmeaza o depresie post-dieta in care imi plang de mila cu gogosi si inghetata. Ma autocompatimesc si ma victimizez ca “numai mie” ca “de ce altii”. Chiar m-am resemnat uneori la gandul ca da, eu trebuie sa lupt mai mult pentru ce altii au de-a gata (gandindu-ma la slabanoagele care mananca papanasi la orice ora si arata ca un model Victoria’s Secret).

O fi si asta o mica parte de adevar, ca unele persoane au arderile mai rapide si se ingrasa mai greu, dar realitatea este ca slabanoagele de care vorbesc (fete frumoase si simpatice in general) nu mananca din papanasii aia de parca ar fi ultimul lucru pe care-l vor manca pentru mult timp. De parca de papanasii aia depinde fericirea si linistea lor. Nu vad in papanasi scaparea din stresul zilnic si rezolvarea vreunei probleme personale. De parca ar fi singurul lucru care sa le mai poata salva. Neah, mananca pentru ca asa e firesc si apoi uita pentru o vreme ca exista papanasi, gogosi si inghetata. Nu le viseaza, nu le privesc ca pe ceva interzis si nu-si impun sa le evite cu orice pret. Si aici e diferenta.

N-am inca raspunsurile complete si finale, inca ma mai caut, inca mai inteleg. E clar ca sunt abia la inceput si clar ca nu o sa ma vindec de la o zi la alta. Important e ca am inteles de unde sa incep ca sa reusesc sa intrerup cercul vicios in care ma invart de multi ani.

Un cerc in care ma chinui foarte mult sa slabesc si atunci cand esuez ma refugiez in dulciuri ca sa-mi tratez depresia de dupa esec (nu stiu daca e un termen folosit corect pentru starea in care ma aflu cand nu-mi merge regimul, poate suparare ar fi mai potrivit?!). Si rezultatul e ca mai adaug cateva kilograme pe langa cele de la care pornisem initial si ma supar mai tare si ma chinui mai mult la urmatorul regim ales si ajung sa repet istoria.

Diete tin de pe la 17 ani cand am inceput cu clasicele infometari pentru a slabi. Atunci aveam ba 55 de kg ba 75, in functie de cum si cat reuseam sa ignor mancarea. Nu s-au schimbat prea multe pana azi, si am ajuns sa fac din “regim” un mod de viata. Si nu unul sanatos, ci unul chinuitor in care ma restrictionez, limitez si imi impun tot felul de reguli alimentare la care rezist cat de mult pot si apoi cedez si devin devoratoare de ciocolata si produse de patiserie in care ma ascund si despre care sper intr-un mod ciudat sa ma vindece de starea de dupa esec.

Nu ma vindeca de nimic, ma ingrasa si atat. Si dupa cateva zile de agonie dulce (zaharoasa) o iau de la capat cu chinul si imi tot repet ca de data asta voi reusi si voi rezista. Pana acum nu s-a intamplat.

Reiau Dukanul pentru ca inca nu stiu cum altfel sa abordez problema mea (de greuate si de atitudine fata de greutate) si pentru ca dintre toate regimurile acesta mi se pare a fi cel mai potrivit acum. Stiu ca ideal ar fi sa renunt la regim, de orice fel. Deocamdata habar n-am cum sa fac asta. N-as sti ce sa mananc 🙂

Speranta mea este ca in timp, o data cu slabirea indusa de dukan sa descopar si restul de elemente lipsa din puzzle si echilibrul psihic care sa ma faca sa vad solutia.

Pana atunci, liber la branza si iaurt degresat 😀 Si la filme romantice ca e Valentine’s Day. So I think I’ll see Mr. Grey now 😛 (sa vedem despre ce-i vorba)

Adaugă un comentariu