Ingliș mai lăv
Când eram mică număram câte cuvinte în limba engleză știu până adormeam. Când am început să merg la școală, prima limbă străină din programă a fost franceza, iar limba engleză a fost introdusă abia târziu, când treceam deja în clasa a 6-a, așa că până atunci tot ce știam era ce auzeam de la televizor sau în melodiile pe care le fredonam cu exprimări stângace: “Cotton Eye Joe” a celor de la Rednex era un “catânai gio” care n-avea sens, dar suna “englezește”.
Primul meu profesor de engleză a fost un domn mai în vârstă care avea un accent texan intortochiat, pe care-l aplica atât în engleză, cât și în română, așa că mare parte din timpul în care vorbea cu noi la oră mă chinuiam să-l înțeleg, indiferent de limba în care ni se adresa. Îmi amintesc că la una din ore m-a rugat să aprind lumina în clasă, într-o românească care suna a motor care se chinuie să pornească, dar s-a blocat la “r” – “te rrrroug să aprruinzi rrrroumina” – pentru care a fost nevoie de 2 repetări și câteva gesticulări pentru ca mesajul să fie recepționat corect.
La liceu lucrurile s-au schimbat – la secția de filologie intensiv engleză la care m-am dus – pe lângă profesoara care ne preda calculat și riguros gramatica și vocabularul limbii engleze, aveam și orele de speaking ținute de lectori străini – vorbitori nativi – al căror scop era familiarizarea noastră cu modul mai relaxat de exprimare și cu un accent cât mai aproape de cel “real“. Accent care era, într-adevăr, real, doar că era american, pentru că Alison era din Boston, Sarah era din New York, iar Jason era…rapper. Așa că toată perioada liceului am oscilat între “dă ruein in spein steiz meinlii in di plein” și varianta Jay Z a aceluiași text.
În facultate, singurele cursuri de engleză au fost cele specializate pe limbajul juridic, dar și acelea foarte rare și foarte nefrecventate. Așa că, la finalul celor 11 ani de studiu de engleză, vorbeam un fel de british-englsih-american-ish cu accent românesc.
Numai că, în anul 2008, am acceptat provocarea de a fi profesor de engleză în cadrul unui program care implementa limba engleză în instituții de stat și în companii private. Acela a fost momentul în care am reluat studiul limbii engleze, singură, de acasă, fără profesor, fără manuale de liceu, cu informațiile pe care le găseam online, pe diverse platforme de învățare și pe care le aprofundam apoi, împreună cu elevii mei, în timpul cursurilor de engleză pe care le țineam zilnic.
De atunci am înțeles că, dacă n-ar fi fost platformele de învățare online și dacă n-ar fi fost (“if it hadn’t been for“) “catanai gio” să mă convingă, poate că n-aș fi învățat engleza singură “a long time ago“.
Articol redactat pentru proba 4 a concursului Spring SuperBlog 2017 – “Oricine poate învăța engleza… zâmbind”
