Dieta Rina Retete pentru Ziua de Proteine

Dieta Rina Retete pentru ziua de proteine: in Dieta Rina veți mânca zilnic câte un singur grup de alimente din cele 4 în care au fost ele împărțite: alimente care conțin proteine, alimente cu amidon, alimente cu carbohidrați și alimente cu vitamine.

Această împărțire în cele 4 categorii se face în funcție de modalitatea în care organismul nostru digeră alimentele aparținând fiecărei categorii în parte, pentru că, spre exemplu unele alimente sunt digerate în stomac, pe când altele sunt digerate în intestinul subțire.

In ZIUA DE PROTEINE, care se va repeta apoi din 4 în 4 zile, trebuie respectat urmatorul plan:

MIC DEJUN: fructe și/sau legume din 2 în 2 ore (4 a.m.-12 p.m.)
pauză minimum 2 ore până la PRÂNZ
PRÂNZ: carne fiartă/grătar SAU 2 ouă fierte SAU brânzeturi SAU pește/fructe de mare + legume + o felie de pâine integrală (opțional) + 300 grame supă legume (12 p.m.-14.00)
pauză minimum 4 ore până la CINĂ
CINĂ: jumătate din masa de pranz (18.00-20.00)

[Dieta Rina ziua 1 de proteine explicata]



Dieta Rina Retete pentru ziua de proteine

Dieta Rina Retete – Piept de pui cu salata

PRANZ: Piept de pui cu salata – 2 bucăţi piept de pui, fără pieliţă, legume pentru supă, 1 vânătă mare, 1 roşie, 1/2 linguriţă oregano, 1/2 linguriţă rozmarin uscat, 1 căţel de usturoi zdrobit, pătrunjel tăiat mărunt, 1 lingură ulei de măsline, sare, piper negru, ingrediente pentru salată, în funcţie de sezon.

Se amestecă uleiul de măsline, rozmarinul şi usturoiul zdrobit. Se taie vânăta felii. Se fierb in abur feliile pe ambele părţi apoi se toarna amestecul de ulei de masline pe deasupra. Se aşază feliile de roşie deasupra şi se presară pătrunjelul tăiat. Se fierbe un piept de pui la foc mic (celălalt se păstrează pentru cină) în supă de legume.

Cumpărati o tigaie în care să preparaţi feluri de mâncare din carne fara a folosi multa grăsime. Consideraţi acest lucru drept o investiţie în sănătatea dumneavoastră.

Se prepară salata asortată. Se poate servi cu o felie de pâine. 

După prânz, beţi 300 ml de supă de pui simplă.

CINA: Jumătate de porţie din preparatul culinar de la prânz, fără supă şi pâine.

INFORMATII UTILE: Este bine sa includeţi în meniu carne slabă, în special carne de pasăre. Acesta este un aliment sănătos şi hrănitor, cu un conţinut de fier pe care organismul vostru il va absorbi imediat. Orice grăsime vizibilă trebuie întotdeauna eliminată.



Dieta Rina ReteteSalata cu somon 

PRANZ: Salata cu somon  2 bucati somon file, zeama de la 1 lămâie, 1 conopidă mică, 1/2 varza verde, 1/2 varza roşie, 1 praz, sare, piper negru, 1 lingură ulei de măsline, rozmarin (1 lingură uscat sau 4 fire mici proaspete)

Se spală şi se taie somonul file în fâşii şi se lasă la marinat în zeamă de lămâie. Intre timp, se prepară salata (se pot lăsa câteva fâşii de somon la marinat în lămâie până la cină). Se taie legumele mărunt, cu excepţia conopidei care mai întâi va fi separată în bucheţele şi apoi opărită. Se amestecă ingredientele de la salată, se adaugă sare şi piper şi se asezonează cu o lingură de ulei şi zeamă de lămâie. Se presară deasupra rozmarin şi coaja unei lămâi. Se rumeneşte somonul într-o tigaie din teflon in abur şi se adaugă ca garnitură la salată. Se serveşte cu o felie de pâine.

Somonul file se poate înlocui cu alt peşte slab sau cu carne slabă de pasăre ori tofu.

CINA: Jumătate de porţie din preparatul culinar de la prânz, fără supă şi pâine.

Dieta Rina Retete proteine

 

Dieta Rina ReteteFriptura de curcan cu andive

PRANZ: FRIPTURA DE CURCAN CU ANDIVE  2 bucati de carne curcan, 1 căţel de usturoi, 1 linguriţă pătrunjel tăiat mărunt, 1 lingură ulei, 1 linguriţă oţet, sare, piper negru, 150 ml apă, andive, 1 linguriţă de condimente pentru salată.

Se prepara bucatile de carne de curcan în abur. Se adaugă usturoiul zdrobit, o linguriţă de oţet, puţină sare şi piperul negru. Se gătesc aproximativ 15 minute şi se adaugă apă caldă pe parcurs. După ce sosul a scăzut, se presară pătrunjel tocat.

Se taie andivele în două, se spală şi se usucă. Se rumenesc într-o tigaie de teflon, in abur. Peste ele se toarnă ulei şi se asezonează cu o linguriţă de condimente pentru salată.

Andivele se servesc cu friptura de curcan (din care o treime va fi pusă deoparte pentru cină) şi cu o felie de pâine. Andivele la tigaie pot fi înlocuite cu orice salată proaspătă.

CINA: O friptură de curcan cu andive.

Dieta Rina ReteteBranza cu legume mixte

Branza cu legume mixte Se opăresc 400 g legume mixte (broccoli, conopidă, varză de Bruxelles, morcovi etc.) în apă cu sare. Se scurg legumele şi se pun într-un vas de yena sau de lut, se presară 100 g de brânză degresată rasă şi o lingură de brânză parmezan. Se coace 15 minute în cuptorul încălzit în prealabil la 200°C. Se presară pătrunjel tocat sau tarhon şi oregano. La prânz, se mănâncă cu o felie de pâine, în timp ce la cină se prepară o porţie proaspătă (se folosesc 50 g brânză), însă fără pâine.

Dieta Rina ReteteSalata Greceasca

PRANZ: SALATA GRECEASCA – 4 roşii, 1 castravete, 1 ceapă, 1 ardei verde gras, 5 măsline, câteva frunze de salată verde, 200 g brânză feta, 100 g iaurt dietetic, 1 lingură ulei de măsline, sare, piper negru oregano şi rozmarin.

Se taie ardeiul gras şi ceapa în inele subţiri, se taie felii castravetele şi roşiile, se taie brânza în fâşii subţiri. Se amestecă toate ingredientele. La baza unui castron se aşază câteva frunze de salată; se transferă legumele şi brânza, se adaugă măslinele, se presară oregano, se condimentează cu sare şi piper. Se pune deoparte 10 minute.

Pentru a prepara sosul, se amestecă iaurtul, uleiul de măsline şi rozmarinul. Se serveşte cu o felie de pâine.

Se beau 300 ml de supă, ce poate fi preparată dintr-un cub concentrat de supă.

CINA: Jumătate din porţia de la prânz, fără supă şi pâine.

ALEGERE ALTERNATIVA: Se alege mozzarella în loc de feta. In prezent, mozzarella se fabrică din lapte de vacă (deşi la origine mozzarella se fabrica din lapte de bivoliţă). Mozzarella este bogată în substanţe minerale, în special fosfor şi calciu. Este considerată o varietate de brânză proaspătă. Vă puteţi desfăta în zilele de proteine cu mozzarella, salată şi o felie de pâine. Aceasta va fi binevenită.

Pentru salate, se poate alege orice varietate de brânză degresată.

Dieta Rina Retete proteine

Dieta Rina ReteteSalata de carne

PRANZ: SALATA DE CARNE – 400 g carne de vită slabă cu os, legume pentru supă (1 ceapă, 1 ardei roşu gras, 1 roşie, 1 legătură de pătrunjel tocat, 1 lingură ulei de seminţe de dovleac sau orice alt tip, oţet, sare, piper negru.

Se prepară supă din carnea de vită (folosind legumele pentru supă) în mod obişnuit. Dacă sunteţi singuri la masă, puteţi împărţi supa în recipiente mici şi apoi să o congelaţi, pentru a o folosi în zilele de proteine.

Se taie carnea fiartă în felii subţiri. Se curăţă, se clătesc şi se taie legumele rondele sau fâşii. Se pun ingredientele într-un castron, se adaugă sare şi piper negru şi se amestecă bine. Se adaugă sosul preparat din ulei, oţet şi pătrunjel. Se lasă la marinat cel puţin jumătate de oră. Se serveşte cu o felie de pâine.

Se beau 300 ml de supă simplă.

CINA: Jumătate din porţia de la prânz, fără supă şi pâine.

INFORMATII UTILE: Dacă vă plac foarte mult produsele lactate, este posibil să le simţiţi lipsa; însă, le puteţi pune în prim plan în unele zile de proteine. Iaurtul, laptele bătut, brânza de vaci, etc. merg bine cu ardeiul gras, spanacul, castraveţii şi alte legume. Alegeţi produse degresate, evitaţi brânzeturile grase.



Dieta Rina ReteteKebab de pui si salata

PRANZ: KEBAB DE PUI SI SALATA: Se pun 250 g piept de pui (sau curcan) tăiat în fâşii mici într-o tigaie de teflon, adăugaţi 100 ml de apă, se acoperă cu un capac şi se fierb înăbuşit. După ce apa a scăzut, se pune carnea pe toate părţile pe grătar.

Se taie fin 300 g de dovlecei şi se opăresc în puţină apă (5 minute). Se taie fin o ceapă şi se amestecă cu dovleceii. Se prepară sosul pentru salată folosind o lingură de ulei, o lingură de oţet şi sare după gust. Se serveşte cu o felie de pâine.

Puteţi mânca cu orice alt tip de salată asortată sau cu ajvar.

In plus, beţi 300 ml de supă simplă ce poate fi preparată dintr-un cub concentrat – sau folosiţi supa păstrată în frigider.

CINA: Kebab de pui proaspăt preparat la grătar cu ajvar sau o salată proaspăt preparată.

INFORMATII UTILE: Grăsimea este precum orice alt lucru din viaţă: dăunătoare în exces, însă benefică organismului nostru dacă sunt selectate grăsimile potrivite în cantităţi moderate. Grăsimea are o importanţă deosebită în regimul alimentar deoarece conţine aminoacizi vitali pentru stimularea absorbţiei de vitamine liposolubile (A, D, E şi K). Există două tipuri de grăsimi: vizibile şi invizibile. Cea vizibilă trebuie mereu îndepărtată. Invăţaţi cum să recunoaşteţi produse care conţin grăsime invizibilă atunci când faceţi cumpărături.

Dieta Rina ReteteMusaca de praz cu pui

PRANZ: MUSACA DE PRAZ CU PUI – 2 bucăţi de praz, 250 g piept de pui, 1 lingură ulei, 1 ceapă, 3 căţei de usturoi, 1 lingură sos de roşii sau 1 roşie mare, 700 ml de supă, 200 g gulie, sare, piper negru, cimbru un vârf de cuţit şi pătrunjel

Se curăţă, se spală şi se taie toate legumele. Se taie pieptul de pui cuburi. Se fierb in abur ceapa, prazul şi usturoiul, se adaugă roşia tăiată sau sosul de roşii şi gulia şi se sotează rapid. Se adaugă supa şi se fierbe la foc mic aproximativ 10 minute. Adăugaţi apoi puiul cuburi, sarea, piperul şi cimbrul. Se lasă la fiert până când se înmoaie. Se ornează cu pătrunjel tocat. Se serveşte cu o felie de pâine.

Se beau 300 ml de supă simplă ce poate fi preparată dintr-un cub concentrat.

CINA: Jumătate din porţia de la prânz, fără supă şi pâine.

Dieta Rina RetetePulpe de pui cu dovlecel

PRANZ: PULPE DE PUI CU DOVLECEL – 3 pulpe de pui (curcan), fără pieliţă, 3 cepe, 1 dovlecel mare, 1 ardei roşu gras, sare, piper negru, 1 lingură ulei, 1 linguriţă boia de ardei, 2 căţei usturoi, 300 ml de supă, ingrediente pentru o salată asortată.

Se taie cepele şi dovlecelul în cuburi mari. Se fierb in abur in tigaie pulpele de pui (curcan). Se scot pulpele din tigaie şi se pun în tigaie ceapă, dovlecel, ardei gras, usturoi zdrobit, boia, sare şi piper negru. Sotaţi, adăugat supa şi lăsaţi puţin pe foc. Daţi tigaia deoparte, aşezaţi pulpele de pui pe legume şi lăsaţi să se coacă aproximativ jumătate de oră în cuptorul încălzit în prealabil la 200°C. La acest fel de mâncare, fetica (salata mielului) constituie o garnitură excelentă; fetica se poate înlocui cu salată verde. Nu uitaţi să serviţi şi o felie de paine

De asemenea, beţi 300 ml de supă simplă ce poate fi preparată dintr-un cub concentrat.

CINA: O pulpă de pui cu legume (păstrate de la prânz) şi o porţie de fetică (sau salata verde).

INFORMATII UTILE: Inlocuiţi pulpele de pui cu tofu. Este o sursă de proteine vegetale, deci fări colesterol, aproape lipsită de grăsimi; tofu poate fi preparat într-o varietate moduri. Din moment ce nu conţine proteinele din lapte, tofu este ideal pentru persoanele care suferă de alergii. Tofu aromat cu verdeţuri şi cel afumat sunt mâncăruri delicioase.

Dieta Rina ReteteCarne de vita fiarta cu salata de varza

PRANZ: CARNE DE VITA FIARTA CU SALATA DE VARZA – 400 g carne de vită slabă cu os, legume pentru supă, sare, piper negru, ingrediente pentru salată.

Se prepară supa din carnea de vită (folosind legumele pentru supă) în mod obişnuit. Se împarte carnea de vită în două porţii: două treimi pentru prânz şi restul pentru cină. Se păstrează supa. Drept garnitură, se prepară o salată de varză proaspătă. Se adaugă sare pentru a înmuia varza tăiată fin şi se condimentează cu ulei, oţet, chimen, fenicul şi piper negru. Serviţi cu o felie de pâine.

La sfârşitul mesei, beţi 300 ml de supă simplă şi puneţi restul la frigider (pentru altă dată).

CINA: O porţie de carne de vită fiartă şi salată de varză.

ALEGERE ALTERNATIVA: Se ia carnea de vită fiartă şi se prepară o salată de carne gustoasă (se servesc două mese, prânz şi cină). Se amestecă carnea cu ceapă, castravete, ardei gras şi roşii. Se asezonează cu o lingură de ulei, oţet, sare şi piper negru. Pentru un plus de savoare, adăugaţi o lingură de capere uscate. Se serveşte cu o felie de pâine. La cină mâncaţi jumătate din porţia de la prânz şi fără pâine.

INFORMATII UTILE: Unele persoane au dificultăţi în ceea ce priveşte digestia legumelor din familia cruciferelor (varza). Inlocuiţi varza şi varza creaţă cu varză chinezească, iar conopida cu broccoli. Puteţi folosi condimente iuţi (piper negru, chili, încercaţi ghimbirul) atunci când gătiţi sau condimente care conţin uleiuri aromate ce reduc balonarea (seminţe de chimen, seminţe de fenicul, seminţe de muştar negru). Cei care au urmat Rina’s 90 spun că digestia lor s-a îmbunătăţit şi, în consecinţă, balonarea a încetat.

Dieta Rina RetetePastrav cu salata

PRANZ: PASTRAV CU SALATA- 3 păstrăvi file, 1 lingură ulei de măsline, 1 lingură pătrunjel tocat, 1 căţel de usturoi sare, 100 ml de apă, ingrediente pentru o salată de roşii

Se pun 2 fileuri în tigaie, se adaugă apă, după care se pune tigaia pe foc. Se fierbe înăbuşit până când apa scade complet, se rumenesc fileurile pe ambele părţi, se presară pătrunjel şi un căţel de usturoi zdrobit şi se condimentează cu sare.

Se serveşte cu salată de roşii şi o felie de pâine. Pentru a prepara salata, se amestecă roşii, ardei gras, ceapa, usturoi zdrobit, busuioc, sare, piper negru, 1/2 lingură de ulei şi oţet după gust; eventual, se presară seminţe de susan.

Se poate înlocui păstrăvul file cu alt tip de peşte file sau cu carne de pui. Tofu este un înlocuitor excelent al peştelui şi al cărnii.

Se beau 300 ml de supă simplă.

CINA: 1 păstrăv file proaspăt preparat şi salată de roşii.

Dieta Rina Retete – Papricaş de pui

Papricaşul de pui este, de asemenea, un fel de mâncare delicios. Se sotează 2 cepe în apa, se adaugă bucăţi mari de piept de pui fără pieliţă şi se mai sotează câteva minute, amestecând în mod constant. Se adaugă usturoi zdrobit, o linguriţă de boia de ardei (eventual un vârf de cuţit de ardei roşu iute sau chili), o frunză de dafin şi un vârf de cuţit de maghiran. Se adaugă supă sau apă caldă (nu puneţi prea mult lichid) şi se fierbe înăbuşit până se înmoaie carnea. Se serveşte cu o felie de pâine şi salată. La cină, se serveşte jumătate din porţia de la prânz, fără pâine.

Se poate înlocui pieptul de pui cu 3 ciocănele de pui.

Dieta Rina Retete – Carne de vita cu mustar si salata

PRANZ: CARNE DE VITA CU MUSTAR SI SALATA – 3 felii carne de vită pentru friptură, 200 ml de supă, piper negru, boia de ardei, 1 lingură muştar, 1 lingură ulei, ingrediente pentru o salată verde. Se spală feliile de carne şi se usucă cu şerveţele de hârtie, apoi se fac la abur la foc mic pe ambele părţi; adăugaţi supa, condimentaţi cu piper negru şi un vârf de cuţit de boia de ardei; lăsaţi să fiarbă înăbuşit. Se adaugă apă caldă, dacă este cazul, şi se fierbe până când carnea se frăgezeşte. Se adaugă muştarul după ce apa a scăzut aproape complet. Se serveşte cu salată verde şi o felie de pâine.

Se beau 300 ml de supă simplă.

CINA: Se serveşte o porţie de friptură de vită păstrată de la prânz cu salată proaspăt preparată.

INFORMATII UTILE: Vă grăbiţi? înlocuiţi friptura de vită cu pui file deja preparat ce trebuie doar încălzit. Sau folosiţi peşte ori tofu cu ierburi aromate. La acest fel de mâncare puteţi servi o salată de castraveţi. Este delicioasă. Salata se prepară din castraveţi, un căţel de usturoi, o ceapă mică tăiată julien, 2 linguri de fenicul şi pătrunjel tocat. Se asezonează cu o linguriţă de ulei, oţet, sare şi piper negru după gust.

Dieta Rina Retete – Cotlete de porc cu sos de ceapa

PRANZ: COTLETE DE PORC CU SOS DE CEAPA – 3 cotlete din carne slabă de porc, 2 cepe mari, sare, piper negru, frunză de dafin şi ghimbir, 1 lingură pătrunjel tocat, 200 ml de supă, 1 lingură muştar, 1 lingură ulei, ingrediente pentru o salată de varză acră sau varză proaspătă.

Se spală cotletele de porc şi se usucă cu şerveţele de hârtie. Se fierb cotletele de porc pe ambele părţi până când se fragezesc. Se fierb înăbuşit ceapa tocată, ghimbirul şi frunza de dafin în sosul rămas în tigaie. Se adaugă supa, se aşază cotletele în sosul de ceapă şi se mai fierbe încă 15 minute. Se condimentează cu sare, piper negru, muştar şi pătrunjel. Se serveşte cu salată de varză acră sau de varză proaspătă şi o felie de pâine.

Se beau 300 ml de supă simplă ce poate fi preparată dintr-un cub concentrat de supă.

Cotletele de porc se pot înlocui cu carne de pui sau curcan.

CINA: Un cotlet de porc cu sos de ceapă şi salată.

INFORMATII UTILE: Fiţi atenţi la sfaturile privind programul meselor pe durata unei zile. Alimentele bogate în grăsimi sunt digerate mai greu, prin urmare trebuie să aşteptaţi mai mult înainte de a lua următoarea masă. Peştele este un bun înlocuitor al cărnii; este şi uşor de digerat şi hrănitor.

Dieta Rina Retete proteine



Dieta Rina Retete – Spanac cu oua

PRANZ: SPANAC CU OUA – 500 g spanac congelat, 2 căţei de usturoi, sare, piper negru, nucşoară (opţional), minim 100 ml de apă, 3 ouă. Se pune spanacul congelat în apă şi se fierbe la foc potrivit (se mai adaugă apă dacă este cazul). După ce spanacul s-a îngroşat, se adaugă usturoi zdrobit, nucşoară, sare şi piper negru. Savuraţi-l cu 2 ouă jumări – prăjite fără ulei într-o tigaie de teflon – şi cu o felie de pâine.

Beţi 300 ml de supă simplă.

Ouăle pot fi înlocuite cu cârnăciori, o bucată de carne slabă sau tofu (la fel şi pentru cină). Spanacul se poate servi şi cu brânză de vaci.

CINA: Un ou jumări cu spanac.

Dieta Rina Retete – Hamburgeri de pui

Se prepară 3 hamburgeri de pui (2 la prânz şi 1 la cină) cu legume. Pentru salată, se dă prin râzătoare jumătate de varză roşie, o pară şi o rădăcină de hrean. Se amestecă bine şi se condimentează cu o lingură de ulei, oţet, seminţe de chimen măcinate şi puţină sare.

Dieta Rina Retete – Omleta cu legume

Se prepară o omletă cu legume. Se taie fin 200 g de legume (conopidă, roşii, morcovi, ardei, ceapă, usturoi, castravete la alegere). Se bat 2 ouă si se fac pe teflon, se adaugă legumele şi se fragezesc in abur. Se condimentează omleta cu sare, piper negru şi se presară pătrunjel tocat. Se serveşte cu o felie de pâine şi, dacă vă este prea foame, serviţi şi o salată. La cină, se prepară o omletă proaspătă din 100 g legume şi un ou.

Dieta Rina Retete – Escalop de curcan cu sfecla si morcovi

PRANZ: ESCALOP DE CURCAN CU SFECLA SI MORCOVI  3 felii carne de curcan, 3 morcovi, 2 căţei de usturoi, 500 g sfeclă, sare, piper negru, 1 lingură ulei de măsline, 1 linguriţă zeamă de lămâie, ingrediente pentru salată.

Se condimentează carnea de curcan cu sare şi piper negru, se unge cu ulei de măsline pe ambele părţi. Se spală sfecla, se rup frunzele şi se taie codiţele. Se taie morcovii felii. Se curăţă şi se taie mărunt usturoiul sau se zdrobeşte. Se sotează escalopurile într-o tigaie de teflon. Se adaugă puţină apă şi se fierb înăbuşit până când se înmoaie. Când sunt gata, se acoperă cu capacul (se păstrează un escalop pentru cină).

Intr-o altă tigaie, se sotează morcovul şi codiţele de sfeclă, după câteva minute se adaugă frunzele de sfeclă şi usturoiul. Mai lăsaţi-le să fiarbă câteva minute. Se asezonează legumele cu sare, piper negru şi zeamă de lămâie. Se serveşte cu o felie de pâine şi o salată verde, deasupra căreia aţi ras un morcov.

Se beau 300 ml de supă simplă.

CINA: Un escalop de curcan şi o salată verde proaspăt preparată.

Dieta Rina Retete – Salata cu peste

PRANZ: SALATA CU PESTE – 1 salată verde, 1 andivă mică, 150 g rucola, 1 mână de germeni – după preferinţă, 1 conservă sardele sau ton, puţină sare şi piper alb, oţet şi ulei (din conservă de peşte), 1 legătură ridichi roşii (opţional)

Se spală şi se usucă salata, andiva, rucola şi germenii Se rup salata şi andiva şi se toacă rucola. Se amestecă toate verdeţurile într-un castron mare şi se marinează cu ulei, oţet şi piper negru. Deasupra se aşează sardelele sau tonul. Eventual, se ornează cu felii de ridichi roşii. Se serveşte cu o felie de pâine.

Se beau 300 ml de supă simplă ce poate fi preparată dintr-un cub concentrat.

CINA: Se prepară jumătate de porţie de salată din ingredientele de mai sus.

ALEGERE ALTERNATIVA: Dacă nu vă place conserva de peşte, alegeţi tofu, ouă fierte (2 la prânz, 1 la cină) sau cârnaţi de pui la grătar. Se serveşte obligatoriu cu salată şi o felie de pâine – la cină, fără pâine, desigur.

Lista cu informatii pentru Dieta Rina: 

[Cartea Dieta Rina]

[Jurnal Dieta Rina]

[Rezumat Dieta Rina]

[Exemplu de meniu pentru 90 de zile de Dieta Rina]

[Ziua de proteine in Dieta Rina]

[Ziua de carbohidrati in Dieta Rina]

[Pareri Dieta Rina]

[VIDEO 1]

[VIDEO 2]

Inainte sa incepeti o dieta, faceti testul propus de BBC pentru a afla ce tip de dieta vi se potriveste: [FA AICI TESTUL]




Adaugă un comentariu

3 thoughts on “Dieta Rina Retete pentru Ziua de Proteine

Leave a Reply

%d bloggers like this: