Calmul meu și Muzica au înveselit jungla

29 decembrie 2017 – e un ger de trosnește omătul sub picioare și se pune de-un viscol. Dacă o ține așa, în câteva ore ne blochează în case zăpada. Am ajuns înfrigurată, așa că după dușul fierbinte am sărit direct pe canapea în fața șemineului.

M-am întins și am început să caut un film de acțiune sau de aventură la care să mă pot uita. De obicei văd câte 10 trailere până mă decid la ceva. “Jumanji: Aventură în junglă” pare interesant, iar Kevin Hart este actorul meu preferat când vine vorba de comedie așa că gata, ăsta a câștigat pentru seara asta.

Mă așez comod și dau play, așteptând să înceapă distracția. Focul trosnește pe fundal și mă încălzește și un somn dulce începe să mă ia. Văd printre gene o întindere verde, un munte cu o formă ciudată și apoi ceva ce parcă urla. Mă trezesc brusc și sar arsă direct în picioare.

Ce-i asta? În jurul meu era o baltă cu noroi și multe buruiene pe lângă ea. Tot felul de insecte în culori sidefate mișunau pe lângă baltă și undeva în spate un fel de animal cu un singur corn se adăpa. Ce se întâmplă aici ? Acum un minut ningea!

Mă chinui să ies din apa care îmi intrase în cizme și mă pișca. Din spate, un tropăit puternic făcea pământul să trepideze și apa o tulbura. Când m-am întors, pădurea aproape că nu se mai vedea și în locul copacilor era acum o hoardă de animale cu un singur corn, exact ca ăla care se adăpa.

Am smuls cu putere piciorul din mâlul cleios care îmi bloca cizma și m-am cățărat pe-un mal, după o stâncă cu licheni verzi care crescuseră pe ea. „Ruby, stai acolo, nu te mai mișca!” s-a auzit de undeva din apropierea mea.

M-am uitat în jur, nu era nicio Ruby și nici altcineva. Oare cine cu cine vorbea? Am stat așa acolo nemișcată, așteptând să treacă hoardă. Când s-a terminat, eram acoperită de lut cleios și ceva care mirosea înțepător a…habar n-aveam ce era. M-am ridicat tremurând, gândindu-mă că sigur era ceva în ceaiul ăla pe care l-am băut dimineață cu Oana.

Așteptam să mă trezesc cumva, doar că nu știam cum să fac asta. M-am întors să alerg spre pădurea pe care acum o puteam din nou vedea, dar m-am lovit puternic de cineva. Am început să țipam amândoi până ne-am liniștit – el când a văzut cine era, eu când am văzut că nu era ceva care să mă poată mânca.

Am vrut să tip din nou când am realizat cine era: “Kevin Hart?! Pe bune, tu țipai mai devreme la Ruby aia?” Omul s-a uitat ciudat la mine și vizibil amuzat „Ruby, ai un șoc ceva, hai, că ne așteaptă lumea în pădure.

Din nou numele asta. „Kevin, cine-i Ruby asta?” „Ruby Roundhouse ești tu, ce ți-ai pierdut de tot mințile în jungla asta?” Oare căzusem de pe canapea și mă lovisem la cap și creierul meu acum delira? Sau poate mă lovisem de piatra asta când m-am ascuns și am visat că-s acasă și ningea.

M-a smuls de mână și am început să alergăm înspre cei trei bărbați care gesticulau să ne grăbim. Din dreapta mea simțeam o căldură ucigătoare care parcă ne urmărea. M-am gândit că în balta aia murdară părea mai răcoare pentru că probabil apa mă mai răcorea. Soarele ăsta chiar ardea. M-am întors să văd cam unde pe cer era, însă în loc de soare am văzut un fel de elefant care arunca foc pe toată câmpia.

De ăsta nu ne mai puteam ascunde după o stâncă, că prăjea tot pe unde trecea. Am ajuns la ceilalți trei exact când flacăra se pornea spre pădurea care noi speram că ne va proteja. Am alergat disperați printre copaci, căutând o apă în care să ne aruncăm să scăpam de animalul care arunca flăcări și care ne urmărea.

Mă țineam în continuare de mână lui Kevin pe care ceilalți îl strigau Moose. „Moose, găsește repede ceva că altfel nu scăpam din asta!” l-am auzit spunând pe grăsunelul cu ochelari, în timp ce gâfâia.

Am alergat până într-o poieniță înconjurată de munți și o cascadă care parcă se prăbușea peste ea. „Ok, poate aici nu ne găsește creatura.” m-am gândit îngrămădindu-mă lângă focul care tocmai se aprindea. Se făcuse întuneric și aerul se răcea. În mijlocul pădurii un zumzet de sunete stranii se împânzea. Era clar, ceva se apropia. Am început să tremur. Ceilalți își pregăteau armele și muniția. Mâna îmi tremura pe tolba în care aveam câteva cuțite și un fel de pistol mai vechi care în momentul asta nici nu-mi aminteam cum funcționa.

Pași care se târâiau printre vreascuri se auzeade peste tot, ceva nu doar că se apropia, dar ne înconjura. Întâi o zbatere de aripi puternică s-a auzit deasupra mea, apoi mai multe, apoi s-a dezlănțuit mulțimea de creaturi în poieniță.

În jur zburau săgeți, gloanțe șuierau pe lângă o ureche sau pe lângă alta, o fiară urla undeva în stânga mea. Un haos total mă înconjura și nici să alerg să mă ascund nu mai avea rost. Ce mai conta cu 5 minute în plus, oricum nimeni nu va supraviețui la așa ceva.

Mi-am făcut curaj și am ieșit de după buruiană care mă acoperea. „În căsuța din pădure aveau casă 5 pitici, vine-o…creatură și spune vreau să stau și eu aici.” Nici mie nu-mi venea să cred că în toată nebunia asta eu am început să cânt și să dansez. Probabil o luam razna.

O pereche de ochi negri și jucăuși mă privea și creatura care-i purta parcă dansa și ea. La câțiva metri lângă mine, una din fiarele cu un singur corn se rostogolea jucându-se cu ceva ce semăna a lalea. Apoi am văzut că elefantul cu flăcări care mai devreme ne urmărea acum țopăia ca un cățeluș care se gudura.

Nimeni nu se mai lupta și în ceva timp toată jungla dansa pe melodia mea. Calmul meu și Muzica ne-au salvat viața.

Articol redactat pentru proba 26 a Concursului SuperBlog 2017.

Sursa foto: InterComFilm Distribution

Adaugă un comentariu

One thought on “Calmul meu și Muzica au înveselit jungla

Leave a Reply

Close
%d bloggers like this: