13 întâmplări ciudate şi-o minune
Vi se intampla vreodata ca atunci cand nu stiti ce sa alegeti sa incercati sa cautati raspunsul in jur? Stiti genul acela de raspunsuri pe care le cauti in cate petale are trandafirul pe care ti l-a dat? Da stiu, n-au niciun sens. Si-atunci sa vad cum explicati asta:
Acum multi ani – in urma unor discutii despre coincidente si semnificatii ciudate legate de cifra 13 – am ramas o perioada cu o obsesie pe tema asta. Mi se parea ca numai peste “13” nimeresc si totul era din ce in ce mai “cu ghinion”. Inclusiv numarul literelor care formeaza numele meu intreg e de 13.
M-am gandit ca ar putea fi vreun fel de autosugestie – ca m-am facut cumva atenta la detaliul asta, asa ca, o vreme, am incercat sa ignor “semnele” pe care le tot intalneam. Doar ca obsesia nu se “vindeca” doar pentru ca era ignorata. Iar pentru ca atunci asociam 13-le doar intamplarilor negative din viata mea – devenisem cumva ingrijorata de ceva pe care nu stiam cum sa-l definesc – dar pe care parca il simteam acolo, in urma mea.
Momentul ciudat – si decisiv – a fost cand intr-un week-end, in timp ce eram la cumparaturi – singura pudra care se potrivea tenului meu – indiferent de marca pe care o tot varia vanzatoarea – era cea cu numarul 13. Si cum asta a fost un fel de picatura care mi-a umplut paharul cu paranoia – am ales, ca ultima solutie si incercare de a combate “ghinionul” care credeam ca ma urmarea, sa ma duc la Biserica. Nu-s genul de persoana care sa-si caute solutiile acolo – dar nu stiu cum, atunci, asta mi s-a parut ultima idee plauzibila la care as putea sa apelez.
Asa ca am abandonat planurile zilei pentru a rezolva problema urgenta care ma obseda. Exista in randul romanului de rand un obicei – daca asa s-o fi chemand – prin care scrii o rugaminte/rugaciune?!/dorinta/idee pe o bucata de hartie si ii platesti omului de la Biserica sa mentioneze in rugaciunile lui ce scrii tu acolo. Nu stiu care e denumirea stiintifica pentru asta, dar stiu ca mai aveam colege care puneau biletele platite la Biserica inainte de sesiune in facultate. Desigur n-am urmarit niciodata firul povestii pana la capat asa ca habar n-aveam daca se si indeplineau “cerintele” – dar din lipsa de alte idei am incercat.
Am solicitat, in scris, in mod politicos, Divinatatii, Universului si altor Entitati asociate ideii de Atotputernic si Atoate-Stiutor sa ia legatura cu Atot-Ghinionistul si sa-l roage/oblige/vrajeasca? sa ma lase in pace. Si pentru ca nu era afisat pe nicaieri pretul pentru “serviciul” oferit m-am gandit sa nascocesc eu unul – asa ca la “scrisoarea mea deschisa” catre Binefacatori am atasat 20 de lei. M-am gandit eu ca n-are cum sa coste mai mult de 20 de lei o simpla rugaminte/rugaciune de a fi lipsita de prezenta nedorita a “Ghinionistului”. Am intins “pachetelul” salvator catre Parintele-Casier-Sef si ma pregateam sa plec linistita de acolo – cu un inceput de sentiment de eliberare si cu certitudinea ca tocmai rezolvasem in sfarsit problema cu “fanul” meu complet nedorit.
Desigur, linistea s-a spulberat cand dupa 2 pasi si circa 1 secunda de fericire l-am auzit pe Casier strigand dupa mine “Pentru suma asta va vom pomeni in rugaciunile noastre pana luna viitoare pe 13.”
What The Hell?! ( “Ce-ai zis Parinte?!”)
Asa ca din acel moment -m-am hotarat ca daca tot nu reusesc sa scap – macar sa ma imprietenesc cu el – cu 13-le insistent pe care-l vedeam negru si urat si aducator de sumbre ghinioane. Astfel ca atunci cand mi-am schimbat numarul de telefon am ales unul care se termina cu 13, cumparam cate 13 bucati din orice – 13 rosii, 13 bomboane – alegeam 13-le ca data de inceput pentru dieta sau alegeam diete care durau 13 zile. Cand, dupa o vreme m-am mutat – s-a nimerit ca noua adresa sa fie la numarul 13. Inclusiv prima postare de pe blogul meu are legatura – fara sa realizez pana acum cand scriu despre asta – cu cifra 13 – Dieta de 13 zile.
Asocierea nefasta dintre cifra 13 si ghinioanele din viata mea s-a diminuat treptat, asa ca, dupa un timp, 13-le mi-a ramas doar ca idee de special, diferit si interesant.
Azi, dupa serviciu, in apropiere de casa, mi-am zis sa incerc jocul de-a ghicitul din semne – si ma uitam in jur dupa catei, luminite sau orice parea relevant si ar fi putut sugera un soi de raspuns “simbolic” pentru o intrebare care imi tot revenea. Am ajuns la semaforul din capatul strazii mele – si pentru ca mai aveam 13 secunde de verde am apucat sa trec impreuna cu celelalte 2 masini din fata mea – un 13 GNN si un 31 WTH 🙂
Ma gandesc serios sa apelez din nou la vreuna din Institutiile de Baza ale Societatii. Si cum Biserica n-a reusit sa ma “trateze” de asta, cred ca acum voi cauta un “lacas” mai cu profil in acest sens. Desi stau cu emotii ca tot la vreun numar 13 m-or interna si acolo 😀
Poveste redata dupa fapte si intamplari imaginate. Orice posibila asociere a autoarei cu unul din simptomele aferente bolilor psihice universal cunoscute este pur intamplatoare.
