Un altfel de detox

Asemeni corpului, psihicul nostru are uneori nevoie de o curățare, de o pauză de la ce îl încarcă, solicită și obosește, un fel de detoxifiere spirituală. Iar dacă pentru organismul nostru este suficient să evităm produsele procesate și să înlocuim zahărul cu fructe și legume, pentru detoxul spiritual este nevoie de ceva diferit. Desigur, detoxifierea organismului este importantă, iar fără o curățare a corpului, nici un detox spiritual nu ar putea avea succes pe deplin, dar pentru ca procesul să fie complet, aceasta trebuie însoțit și de o calmare a spiritului și a minții care să ne echilibreze și să ne energizeze.

Așa că, dacă în ultima perioadă simți apăsarea prea acut, te simți suprasolicitat și nici atunci când dormi nu reușești să scapi de încordare, dacă ești sleit de puteri și simți că stările agitate s-au tot adunat în ultimul timp, ai insomnii și ești tot mai des stresat și nervos, înseamnă că ai nevoie de un detox spiritual: iar primul pas spre asta este să ieși în natură.

O plajă însorită și briza mării vor avea un efect minunat asupra psihicului și energiei tale, iar pentru asta nici măcar nu este nevoie să călătorești ore în șir sau să schimbi 2 zboruri ca să ajungi acolo.  

La malul mării cerul e albastru satinat și valurile în nuanțe de verde sidefat care se leagănă și împânzesc un miros sărat și umed înspre nisipul fin pe care calci. Sunetul ondulat al apei care se izbește de țărm acoperă zumzetul din jur și cel din mintea ta-și aluneci încet într-o stare de visare în care simți cum soarele și briza te ating pe piele, iar în gânduri se umple cu lumină. Te cuprinde un calm cald ca o moleșeală de dinainte de visare, iar orele se deformează și dispar, și în locul lor se așază o liniște care te gâdila pe tâmple.

De la parcul acvatic din apropiere auzi râsete de copii fericiți, iar în drumul spre cameră te întâlnești cu un miros care te face să-ți amintești de fericirea din timpul vacanțelor de vară petrecute la bunici: arome tradiționale românești. Lași plicul la recepție să se ocupe ei de expediere, scapi de ultima grijă legată de birou și urci în lift. În cameră de la etajul 10 e răcoare și semiluminat, iar prin fereastra deschisă se vede albastrul cerului îmbinat cu verdele care se întinde până la orizont. Câteva dungi sângerii îl străpung și se afundă în mare, lăsând în jurul lor nori violeți și lungi ca o perdea grea de catifea.

De aici de sus timpul pare că a stat pe loc, și nu mai știi dacă azi a fost doar un vis de o zi sau de fapt abia acum te-ai trezit și trăiești. Te întinzi pe șezlongul din balcon, îți iei aproape cocktailul aromat și te uiți la cer minute în șir, până când locul roșului e luat de miile de licăriri albastre, care se mișcă și rotesc cu fiecare val în care se reflectă. Simți cum, cu fiecare clipă trăită așa te vindeci și te refaci. Te-ai liniștit, te-ai refăcut și te-ai regăsit.

Numai citind aceste rânduri ai simțit dejja că te-ai deconectat și îndepărtat de haosul agitației zilnice, nu-i așa? De ce să nu încerci atunci să le trăiești chiar tu, la Hotel Aurora Mamaia, un hotel cu piscină situat la 25 de metri de plaja Mării Negre, în sudul stațiunii Mamaia. Indiferent dacă ești în căutare de distracție la piscină sau vrei să te deconectezi un weekend la malul mării, dacă ești în căutare de cazare în Mamaia, la Hotel Aurora vei găsi toate ingredientele necesare unui restart fizic și spiritual complet.

This slideshow requires JavaScript.

Articol redactat pentru proba 8 a concursului Spring SuperBlog 2017 – Reteta Aurora pentru distractie estivala.

Adaugă un comentariu

Leave a Reply

Close
%d bloggers like this: